Chronicles of Life and Death

O legenda vie

2009-10-11T07:56:00.000-07:00

Azi veneam cu 24u' dinspre Marasti, si in timp ce ma gandeam ce rabdari fripte oi gasi aks prin frigider, dau cu ochii, prin autobuz, de o persoana... dubios de cunoscuta.

Era imbracata simplu, cu o haina kaki, o geanta de bun gust si ceva sneakersi. Si totusi mi se parea f cunoscuta... and then it hit me... Doina Cornea.

Auzisem k sta in Cluj, dar nu am vazut-o ever, decat pe la teveu'

Oricum, daca o vedeti vreodata, pe strada, bus, magazin... spuneti-i macar un Buna ziua!

asa ii veti arata k gesturile si lupta ei de disidenta nu au fost in zadar, k noua generatie are totusi in vocabular termenul de 'respect'

Multa sanatate, doamna Doina Cornea!

Si iertati-ne!

Post pending :P

2009-08-27T09:06:00.001-07:00

Meet Fredo & Pid'jin :D

2009-05-07T12:03:00.000-07:00

dovada ca romanii, cei mai carcotasi dintre carcotasi, se pricep la caricaturi si benzi desenate :)

gasiti multe altele la Fredo&Pid'jin

Non stop .... :P

2009-05-06T10:12:00.000-07:00

chiar daca bantuie criza economica, gripa porcina bate la usa, turismul inca o duce bine

un faimos oras din Croatia a lansat un nou clip de prezentare si promovare a turismului in acea zona

so, let's go to .... :P

Nebunia gripei porcine

2009-05-03T11:48:00.000-07:00

Cateva poze, ce le-am gasit pe net, in legatura cu paranoia gripei porcine. Enjoy!

Fotbalul pur si un comentator oligofren

2009-05-03T10:33:00.000-07:00

Sambata cand romanii savurau derby-ul Dinamo - CFR Cluj, la cateva sute kilometrii distanta, in Spania, la Madrid, avea loc 'El Clasico' Real - Barca

Meciul a fost la superlativ, ambele echipe aruncandu-se in atac si oferind un fotbal-spectacol cum rar mai vezi azi. Din pacate, nu toate puteau fi frumoase si perfecte: comentariul romanesc al meciului; nu stim cine l-a adus pe domnu' comentator la microfon, dar... mai bine il ascultati si trageti voi concluziile :))

Târgul GAUDEAMUS Cluj - Napoca

2009-04-02T10:48:00.001-07:00

... a ajuns la a X-a editie si s-a deschis oficial miercuri, 1 aprilie, ora 12.00. Unul dintre cele mai longevive evenimente de pe piata editoriala din Romania, targul este organizat de Radio Romania - echipa Gaudeamus si Radio Cluj.

Targul este deschis de miercuri pana sambata, intre orele 10.00 şi 19.00 si duminica, intre orele 10.00 şi 14.00

Se oragnizeaza si o tombola, daca am inteles bine, marele premiu fiind un laptop MSI. Conditia de participare? Achizitionarea a cel putin doua carti de la targ si apoi inscrierea pe baza buletinului la respectiva tombola.

Azi am apucat sa-i trec si eu pragul, si fata de editia de anul trecut, nu am sesizat schimbari prea mari. Aceeasi inghesuiala (mai ales la stand la Adevarul, unde se calca lumea in picicoare ca sa cumpere cartile ieftine cu 10 lei bucata :P), aceleasi preturi... relative :)) Exista si multe reduceri, dar parca nu de ajuns. Pentru omul cu servici poate ca e ceva de bine, dar ptr. studentul de rand tot prohibitive sunt :( De cartile de specialitate straine ce sa mai vorbesc... alea de medicina sub 200 ron nu am vazut, iar cea mai scumpa, 2 volume de Cardio beton, vreo 900 ron. Trist...

Earth Hour in Klausenburg

2009-03-27T08:07:00.000-07:00

m-am saturat sa tot aud de evenimentul asta, deja tinde sa se transforme in ceva de genu Valentine's Day :)) ca si cu ala, nu tre sa ii arati iubitei ca o adori numai o zi pe an, asa si aci, tre sa facem economie la lumina si curent numa o data pe an? o ora? si in rest? sa se reverse beculetele, spot-lighturile, Wi-Fi-urile... ipocriti

daca nu stiti despre ce tot trancanesc mai sus, aflati ca maine, 28 martie 2009, de la ora 20:30 e 'Earth Hour' - ora economiei la energie, de orice fel (mhm, precis opresc si centralele atomice :)) )

oricum, prost si-au ales ziua si ora :)) ma indoiesc ca pe Piezisa sau in Observator, la ora aia, cand e meciul nationalei de fotbal a Romaniei cu Serbia, se va face economie :P vezi sa nu :)) televizoare cu volum la maxim, muzica urland in boxe, si poate, zic poate litrii de bere savurati la lumina lumanarii :))

P.S. si in noaptea dinspre sambata spre duminica se schimba ora: ora 3, devine ora 4; grija, Mada, sa nu pierzi cursurile luni :P

Genurile muzicii rock (re-postat)

2009-03-08T12:12:00.000-07:00

re-postat dupa Chocollat

There is a beautiful princess trapped in a castle guarded by a dragon. Here is the end of the story with different kind of metalheads as knights…

* POWER METAL The protagonist arrives riding a white unicorn, escapes from the dragon, saves the princess and makes love to her in an enchanted forest.

* THRASH METAL The protagonist arrives, fights the dragon, saves the princess and fucks her.

* HEAVY METAL The protagonist arrives on a harley, kills the dragon, drinks a few beers and fucks the princess.

* FOLK METAL The protagonist arrives with some friends playing acordions, violins, flutes and many more weird instruments, the dragon falls asleep (because of all the dancing). Then all leave…….. without the princess.

* VIKING METAL The protagonist arrives in a ship, kills the dragon with his mighty axe, skins the dragon and eats it, rapes the princess to death, steals her belongings and burns the castle before leaving.

* DEATH METAL The protagonist arrives, kills the dragon, fucks the princess and kills her, then leaves.

* BLACK METAL The protagonist arrives at midnight, kills the dragon and impales it in front of the castle. Then he sodomizes the princess, drinks her blood in a ritual before killing her. Then he impales the princess next to the dragon.

* GORE METAL The protagonist arrives, kills the dragon and spreads his guts in front of the castle, fucks the princess and kills her.Then he fucks the dead body again, slashes her belly and eats her guts. Then he fucks the carcass for the third time, burns the corpse and fucks it for the last time.

* GRIND METAL The protagonist arrives, screams something completely undecipherable for about 2 minutes and then leaves…

* DOOM METAL The protagonist arrives, sees the size of the dragon and thinks he could never beat him, then he gets depressed and commits suicide. The dragon eats his body and the princess as dessert. That’s the end of the sad story.

* GOTHIC METAL The princess in a velvet costume starts singing soprano. The protagonist completes the duett by adding the beast part, while the dragon plays the flute. Suddenly he swallows up the pipe and accidently scorches the beauty and the beast and suffocates to death. All their souls are damned in hell’s eternity.

* PROGRESSIVE METAL The protagonist arrives with a guitar and plays a solo of 26 minutes. The dragon kills himself out of boredom. The protagonist arrives to the princess’ bedroom, plays another solo with all the techniques and tunes he learned in the last year of the conservatory. The princess escapes looking for the ‘HEAVY METAL’ protagonist.

* INDUSTRIAL METAL The protagonist arrives wearing greasy overcoat, makes anobscene gestures towards dragon, and gets escorted out of fairy tale land by security guards.

* SPEED METAL Suddenly there, short solo, dragon is confused, someones screaming weird stuff, princess realizes she’s been deflowered, dragon and princess are still looking for the one who did this.

* CHRISTIAN METAL The protagonist rides in on his way home from church and sings a mushy power ballad to the dragon about how much Jesus loves him and that the dragon should turn to Him. The Dragon is immediately converted, and when the princess wants to “thank” the protagonist he replies, “sorry, but I don’t believe in having sex before marriage.”

* GLAM METAL The protagonist arrives, the dragon laughs at the guy’s appearance and lets him enter. He steals the princess’ make up and tries to paint the castle in a beautiful pink color.

* BATTLE METAL The protagonist arrives with a legion of a hundred brave footman, war chariots and a dozen elite warriors and, as a master tactician, flanks the dragon in a bloody siege that lasts six hours. The princess gets bored.

* NU METAL The protagonist arrives in a run down Honda Civic and attempts to fight the dragon but he burns to death when his moronic baggy clothes catch fire.

Scrisoarea lui Tudor Chirila

2009-03-05T08:23:00.000-08:00

Am primit pe mail de la o prietena scrisoarea de mai jos, apoi am regasit-o pe blogul de origine, al lui Chirila. Imi place Vama Veche, sau VAMA cum ii zice acu, dar nu sunt un fan Tudor Chirila. Totusi, scrisoarea de mai jos merita parcursa, veti intelege la final de ce

scrisoare catre liceeni
Asculta mai multe audio Vedete »

" Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti? "

What separates men from babies

2009-03-04T08:19:00.000-08:00

lamurire ptr domnu' ciupy :P

1 Martie

2009-02-28T13:17:00.000-08:00

postase ciupy, ceva legat de 1 Martie, o zi... cam costly sa zic asa :P

da, da, ma refer la Martisor.

Cine sa nu fi auzit oare de el? Una dintre cele mai cunsocute traditii romanesti, Martisorul sarbatorea venirea primaverii, pe 1 Martie. Numele i se trage de la diminutivul lunii Martie. In aceasta zi, domnii/baietii/coca/bros ofera doamnelor/fetelor/pitzi/hoes un talisman numit 'martisor', reprezentat adesea de o mica decoratiune de tipul uneo flori, animal, inima, toate legate cu un snur impletiti alb-rosu. Exista multe semnificatii ale acestui mic dar, dar toate au la baza 3 elemente: renasterea, sensibilitatea si iubirea fata de femei. Martisorul e considerat ca aducator de noroc si bogatie. Unii considera rosul snurului ca un simbol al primaverii, iar albul, al iernii, traditia fiind situata la trecerea dintre cele 2 anotimpuri.

Cam asta ar fi pe scurt semnificatia martisorului. Pana una alta, un 1 Martie cat mai frumos tuturor doamnelor si domnsioarelor, si va invit sa va alegeti un Martisor de mai jos :P

P.S. is curios Boo&Mada care vi-l alegeti :P desi, la Boo, am o banuiala :))

Dragobetele

2009-02-23T12:30:00.000-08:00

daaa, 24 februarie!!! nu varianta ieftina cu -10, Valentine's'ul :))

Oricum in ultima vreme s-a incercat, si zic eu reusit, re-vitalizarea batranului Dragobete.

Dar cati stiu oare cine este acest stimabil domn' Dragobete. Pe scurt, a fost fiul Babei Dochia, o alta fiinta nastrusnica din mitologia romaneasca. La origine, Dragobetele era o sarbatoare a naturii, un prilej pentru omul arhaic de a sarbatorii inceputul primaverii, ziua cand natura se trezea la viata. Primii care au introdus entitatea numita 'Dragobete' au fost dacii, acesta fiind un petitor şi un nas al animalelor. Mergand mai departe, romanii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se intalnesc in aceasta zi, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" în aceasta zi.

Vorba traditionala in aceasta zi e "Dragobetele saruta fetele". In zonele rurale, exista inca multe traditii legate de aceasta zi. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare va fi ferit de boli, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati de sarbatoare, fetele şi flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. Fetele se intorceau în sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata il placea, îl saruta în vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna.

Happy Valentine's Day... yeah, right :P

2009-02-14T13:54:00.000-08:00

Un clip ce comprima tot kitschul acestei zile :))

Live long enough

2009-02-13T01:29:00.001-08:00

Un prieten din organizatia 3S (Sanatate sexuala, SIDA, ptr. necunoscatori :P) mi-a trimis clipul de mai jos. Interesant realizat, desi, zic eu, un pic cam misogin. E doar o parere :P

P.S. ca tot ninge de 2 zile ca apucatu', priviti cat de 'inventivi' is cei din Obs, probabil Poli :)). See here!

Update: am gasit si niste clipuri video cu 'operele de arta'. Aici! si din anumite surse (ciupy si niste colege din Obs) ze sculptures are never more :P (s-o fi simtit vreunul defavorizat :)) )

Viata la facultate (post copiat)

2009-02-09T23:48:00.000-08:00

Era prea tare sa nu il postez :)). Originalul il gasiti aici. Enjoy!

Cu ocazia faptului ca a trecut si ultimul examen, si s-a terminat sesiunea:

La inceputul fiecarui semestru:

Dupa prima saptamana:

Dupa a doua saptamana:

Inainte de partiale:

In timpul partialelor:

Dupa partiale:

Inainte de inceperea sesiunii:

Cand aflii programarea examenelor:

7 zile inaintea examenului final:

6 zile inaintea examenului final:

5 zile inaintea examenului final:

4 zile inaintea examenului final:

3 zile inaintea examenului final:

2 zile inaintea examenului final:

1 zi inaintea examenului final:

Noaptea dinaintea examenului final:

1 ora inaintea examenului final:

In timpul examenului final:

Dupa ce ai iesit din sala de examen:

Dupa examen, in vacanta:

Asta e viata de student!

Ramas bun, Păsărilă

2009-02-09T02:50:00.000-08:00

Trei lovituri de cuţit au curmat viaţa lui Marian Cozma, sîmbătă, la ora 03:00, în Veszprem

Handbalistul român Marian Cozma a fost ucis, în urma unui scandal izbucnit într-un club din Ungaria, unde se afla, împreună cu mai mulţi prieteni, pentru a sărbători un eveniment. Grupul a intrat într-un conflict verbal cu mai mulţi localnici rromi, care au scos imediat cuţitele. Marian Cozma a fost înjunghiat în inimă şi a murit după două ore la spital.

Alţi doi colegi de-ai handbalistului, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, au fost răniţi şi se află în stare gravă la spital. Unul dintre ei a fost înjunghiat în rinichi, care i-a fost extirpat în urma unei intervenţii chirurgicale. Cel de-al doilea handbalist rănit a suferit grave leziuni cerebrale.

Marian Cozma a mai fost înjunghiat, în urmă cu patru ani, pe o stradă din Bucureşti. Deşi rana de atunci a fost destul de gravă, fiind localizată în apropierea coloanei vertebrale, Cozma a revenit în sala de sport după doar o lună şi jumătate.

Cozma, poreclit "Păsărilă" de apropiaţi, activa la echipa MKS Veszprem din Ungaria şi era pivot în echipa naţională a României, de unde s-a şi retras la sfârşitul lui ianuarie, declarând că nu mai vine la lot cât timp este antrenor Aihan Omer. Înainte de a evolua la echipa ungară, Marian Cozma a fost jucător al echipei Dinamo Bucureşti.

"Românul a murit în braţele ungurului, în timp ce sîrbul şi croatul suferă împreună în spital. Totul s-a petrecut în Ungaria, la Veszprem, oraş cam la treimea Balatonului, 100 de kilometri de Budapesta, acolo unde poţi oricînd să o apuci fie în sus, spre Graz, fie spre Maribor, dacă alegi Slovenia. Nu e nimic etnic în întîmplarea stupidă şi criminală din Ungaria. Jucători de naţii diferite, handbalişti buni, au ales burgul cu castel şi străzi înguste ca să cîştige un ban. Marian Cozma a luat Cupa Cupelor cu Veszprem cu un an în urmă. Acum, el şi-a sfîrşit viaţa într-un bar împuns, de trei ori în inimă." Catalin Tolontan

Mulsul vacii

2009-02-09T01:39:00.000-08:00

In ultima vreme, subiectul la moda al televiziunilor si presei romanesti este 'cautatul nodului in papura' la medicii romani, malpraxisul si murdarirea unei clase sociale mai defavorizata ca niciodata in mirifca noastra tara. De pensionari nu are rost sa mai amintim, ca acela e oricum subiect tabu, pe veci d'a pururi.

In primul rand sa lamurim ce inseamna termenul "malpraxis" (sau malpractice). Desemneaza un caz de neglijenta comisa de un medic, prin neglijenta intelegandu-se orice abatere de la normele standard de cunostiinte, competenta si expertiza asteptate de la un medic. O definitie pompoasa, dar, zic eu, incompleta. Mai trebuie precizate si notiunile de eroare medicala si greseala medicala. Prima se refera la esecurile imprevizibile ale unui tratament medical normal, lipsa de dotari, dezvoltarea insuficeinta a unei ramuri medicale. A doua notiune, in schimb, este adevaratul termen de malpraxis, cand medicul refuza sau nu respecta normele medicale normale.

In SUA s-a creat o adevarat industrie in ceea ce priveste procesele de malpraxis. Un medic american are astazi mai multe sanse de a fi dat in judecata decat orice alt profesie din State

In astfel de procese, ptr. a depune marturie sunt chemati medici experti. Un medic expert castiga cam 300-500$/ora dedicata cazului si fiecare expert dedica cam 10 ore de studiu si discutii unui astfel de caz, asadar se castiga cam 3000-5000$ la un singur caz.

Zvarcolirea lui Hippocrate

2009-02-08T01:20:00.000-08:00

am vazut linkul catre aceasta scrisoare si la Mickey, Andrei, Bianca si la inca cativa. Am decis sa o re-postez si eu. Originalul il gasiti aici. E lung si trist, dar merita citit si disecat. Spor la citit, si crucit.

Domnule Ministru,

Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.

Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicultrebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.

Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?

Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?

De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.

Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.

Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.

Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?

Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…

Dar nu se plângea din atâta lucru.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.

Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a,voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo - numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.

Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.

Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?

Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.

Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?

Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?

Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?

Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?

Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.

Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.

Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am undesă-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?

Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…

Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.

Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…

Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.

Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.

Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?

Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.

Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă bag, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.

Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…

Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?

Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.

Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.

Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…

Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.

Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.

Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.

De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?

Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.

Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doardupă ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.

Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.

Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.

Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.

Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?

Ce părere aveţi, domnule ministru?

Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?

Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?

Cu stimă,

Un Împricinat de Medic

p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.

La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…

Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?

În fine…

Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.

Oldies, but goldies

2009-02-07T09:25:00.000-08:00

De-a v-ati ascunselea

2009-02-03T13:23:00.000-08:00

Chiar asa... de-a v-ati ascunselea...

1) Uite insula, nu e insula

azi s-a rezolvat diferendul vechi de vreo 40 de ani, dintre Romania si Ucraina, referitor la platforma marina din jurul Insulei Serpilor. Romania 1, Ucraina 0 :D

2) Uite Cluju', nu e Cluju'

TVR2, mai precis TVR Cluj si-a incheiat astazi transmisia. Cica ar fi relocat pe o alta frecventa... TVR2 poate, Clujul mai greu. Asta o fi drept multumire ptr. ca atatia ani TVR Cluj o dus in carca 'epava' TVR2. Pacat de cei care lucrau din greu la Cluj... deh, capitalismul asta

3) piua! ca e sesiune, sau nu?

10 lucruri pe care le fac studentii ca sa nu invete in sesiune (re-postat dupa Bianca)

1. isi fac blog (=)), auzi ciupy :P)
2. stau pe messenger, avand statusuri de genul: "study.DND", sau "invat, nu deranjati decat daca arde". dar de fiecare data cand cineva le scrie vor raspunde, pentru ca abia asteapta sa fie deranjati si sa mai traga putin chiulul
3. ies in cluburi mai mult decat in timpul semestrului, ca, deh, e stresanta sesiunea si trebuie sa se relaxeze (ptr Boo)
4. merg la BCU. dar si acolo au motiv sa se uite dupa cine intra si cine iese, ce face vecinul, etc
5. stau la cafele (la baruletzul din curtea BCU), pentru ca trebuie sa aiba energie pentru invatat
6. fac curatenie, desi nu le sta in fire. pentru asta trebuie sa existe mereu timp, chiar daca a doua zi au examen
7.isi pun ceasul sa sune foarte dimineata. dar tot timpul se trezesc sa-l opreasca
8.isi reinstaleaza calculatorul. tocmai in sesiune si-a gasit si asta sa faca figuri si sa ia virusi
9. socializeaza, chiar daca de obicei sunt introvertiti
10. isi fac tot felul de probleme existentiale, si nu le mai sta gandul la invatat. asa ca prefera sa iasa cu prietenii la bere (preferabil pe Piezisa sau la Caminul 0) (again, Boo :P)

Muzica psihidelica

2009-02-03T03:17:00.000-08:00

ma tot stresa o colega cu versurile unei melodii; azi am reusit sa o gasesc si eu pe Youtube... enjoy =))

Eurovision 'transparent'

2009-02-01T13:26:00.000-08:00

Mdeah, s-a terminat si finala preselectiei ptr. desemnarea artistului care va reprezenta Romania la Eurovisionul de la Moscova. Si, ca si in alti ani (deja a devenit o traditie), si in acest an, s-a ignorat preferinta publicului votant, juriul impingandu-si de la spate artistul preferat. Pe numele ei de fata, Elena Gheorghe. Desi publicul (si telespectatorii) erau pro-Blaxy Girls. Nu am nimic cu mizz Gheorghe, dar mna... dorim mai multa transparenta la urmatoarele preselectii. Pana una alta, felicitari Blaxy Girls, primul an de la infiintare ca si trupa si deja erau sa ajunga la Eurovision. Tineti-o tot asa :D

Blaxy Girls - Dear Mama

Elena Gheorghe - The Balkan Girls

9

2009-01-30T01:54:00.000-08:00

2009-01-27T10:10:00.000-08:00

Dupa un examen extenuant, mi-e lene sa mai scriu ceva, postez clipul unei melodii faine. Enjoy!

P.S. mna, uite, clipul il dedicam lu' fille-de-la-mer, ca zicea ca are o stare nuj'cum :P poate te mai inseninezi

@ciupy: azi, pe la 5, ai cutreierat cumva str. Napoca imbracat intr-un trening albastru?

oferta de 3 in 1

2009-01-24T01:05:00.000-08:00

stiu ca a trecut Craciunul, si ca s-a dus luna cadourilor dar mna, acuma cica e sezonul reducerilor, asa ca... voila! post cu 3 subiecte diferite intr-unul.

azi este 24 ianuarie 2009... exact in urma cu 150 de ani, in data de 24 ianuarie 1859, romanii sarbatoreau Unirea Tarii Romanesti cu Moldova. A fost o lovitura de geniu a clasei politice de atunci, cand acestia au constientizat ca singurul mod de a uni cele 2 principate era prin alegerea unui domnitor unic. Avand obladuirea Marilor puteri Occidentale, liberalii si conservatorii romani si-au fortat alegatorii sa-l aleaga pe Al. I. Cuza drept domnitor, in ambele regiuni. Votantii au executat, Imperiul Otoman a trebuit sa taca malc ca de nu si-o lua la spinare din partea Vestului european, si uite asa pana la Marea Unire din 1918 nu mai era decat un singur pas, si vreo 2 razboaie mai babane :P

Tare curios sunt, daca in zilele noastre mai exista politicieni capabili de asemenea manevre de geniu, ce pot schimba in bine mersul unei tari si al unui popor. Deocamdata cica suntem in criza economica...

am ramas restant de ieri cu poveste despre Grey's Anatomy si realitatea chirurgiei romanesti. Pot sa-mi dau cu parerea si aici ptr. ca am avut ocazia sa asist la vreo cateva operatii, si la vreo 2 chiar mi s-a permis sa fac suturi (nu shuturi, mah :P) sau sa ajut chirurgul principal. Am vazut rezectii de colon sigmoid, histerectomi, extragere de tumori si chiar si o implantare de pace-maker cardiac. Intr-adevar chirurgia romaneasca nu se poate compara la dotari cu cea straina, dar este la fel de performanta prin metodele si persnalul dedicat. Deci, la capitolul chirugie e o bila alba ptr. tara noastra

zilele astea au fost destul de stresante si obositoare ptr. ca am avut de invatat ptr. un examen greu, semiologie. si de multe ori am ajuns sa memorez si sa accept unele explicatii si definitii asa sec cum sunt prezentate, fara sa le mai disec si sa mi le explic logic. am ajuns sa invat materia doar ptr. ca asa trebuie, ptr. ca mi se cere la examen. mi se parea ca am uitat parca ceva. zilele astea, din ce am mai discutat cu ciupy si fille-de-la-mer, mi-am dat seama ca ceva nu fac bine. omiteam ceva. acel ceva, care inainte sa dau la Medicina sau si dupa admitere il aveam. dorinta de a invata cat mai multe si mai logic cu putinta, nu pentru mine, ci pentru omul care candva va veni la mine ptr. o anumita problema de sanatate. acel om care imi va impartasi problemele lui, isi va pune toata speranta si incredera in mine, fiind sigur ca il voi putea ajuta si vindeca. asta am uitat, dar acum mi-am reamintit. asa ca aceasta ultima parte a postului e dedicata celor 2, politehnistului si... dreptei (cum dhuamne vi se zice, voua celor de la Drept ?! :)) ) carora va adresez un multumesc ca mi-ati reamintit de ce sunt cu adevarat la medicina :)

2009-01-23T07:55:00.000-08:00

post under construction... (lipsa acuta de idei... sau nu :p)

Everybody lies

2009-01-23T00:50:00.000-08:00

ca tot era ciupy curios...

multa lume (din cate stiu eu, majoritatea studenti si adolescenti) se uita la serialul House MD. cunosc personal oameni care s-au dus la Medicina doar ptr. ca au vazut/placut acest serial (si fratele lui de breasla Grey's Anatomy) si apoi au fost crunt dezamagiti, cand au descoperit o lume total diferita de cea ilustrata in serial. Da, doamnelor si domnilor, ceea ce vedeti in House si Grey's nu o sa gasiti in veci in sistemul medical din Romania. Mai degraba, Purgatoriul lui Dante :))

desi ambele seriale trateaza cam aceeasi tema, medicina, prin prisma profesiilor treaba sta diferit. House pune accent pe Medicina interna si diagnostic, Grey's e cu macelaritul/mezatul, chirurgia.

dar nu numai specialitatile difera, ci si modul de realizare al lor nu prea se incadreaza in realitatea romaneasca (de alte tari nu zic, ca nu stiu ce si cum e pe la ei, dar cu siguranta nu e totul asa de roz ca in serial nici la ei)

House abordeaza un mod de diagnostic nascut parca din metodele lui Sherlock Holmes si filozofia lui Socrate. Corespondentul real ar fi Semiologia, disciplina ce se ocupa cu identificarea bolii identificand si analizand simptomele si semnele bolnavului, apeland la anamneza si metode de examinare obiectiva (inspectie, palpare, percutie, ascultatie) - ce nu-mi plac definitiile seci :P

Drept e ca in serial echipa lui House e formata din medici/rezidenti, nu studenti, deci acei oameni stiu pe langa semiologie si o groaza de alre chestii absolut necesare unui diagnostic corect (fiziologie, fiziopatologie, biochimie, medicina interna, imunologie etc.)

Grey's e despre munca hardcore :)) detaliile intr-un alt post, cand am vreme

P.S. singura disciplina care am facut-o pana acum si care pot zice ca se incadreaza 100% cu ce face House ar fi Anatomia patologica, singura chichitza e ca... ei se ocupa cu diagnisticarea oamenilor decedati :P in rest metodele sunt identice cu cele ale lui House :P

later edit: in sfarsit s-o milostivit de mine prea-maritul Google si mi-o mai diversificat reclamele de la AdSense :)) ma saturasem de advertisingul ala cu marirea potentei =))

One sick bastard

2009-01-22T01:00:00.000-08:00

k tot zicea ciupy la un moment dat k ii place Dr. House...

desi stiu serialul de vreo 3 ani d zile, ieri park am vrut sa il vizionez mai mult k niciodata. o fi si ptr k e sesiune, si in sesiune studentu' tinde sa faca orice altceva decat sa invete (inclin sa cred k marile descoperiri si inventii ale lumii, au avut loc in sesiune, atunci mintea studentului nascocind cele mai nastrusnice idei, in incercarea de a face orice altceva decat a invata ptr un examen :p)

anyway, revenind la subiect... ieri vroiam sa ma uit mai mult k niciodata la House; si nu in orice fel, ci la Tv, k deh, e mult mai frumos sa te uiti la un film/serial/emisiune la tembelizor decat sa iti belesti oakerii, si asa obositi, la un ecran CRT d calculator (unii mai norocosi au upgradat la LCD) - acu, unii o sa zica, k lasa k la comp poti vedea 'nshpe mii de filme, unul mai nou k altul; da, de acord, dar cred k e mai comod sa stai in pat/fotoliu, cu ceva de rumegat in brate si lacrimand in fata diagonalei mari a Tv'ului. e doar o opinie :P

si astept eu sa se faca ora 20:15 (e un fel d a spune, ptr k la un moment dat te plictisesti si tot mai 'nveti ceva ptr examen), sa difuzeze serialul minunata noastra televizune dictator... aaa... nationala, TVR1. ora fatidica vine, serialul din pacate nu, pesemne o fi pierdut cursa ala cu dvd-ul seriei. si-n loc d sarcasticele replici ale dr House mi se-n fatiseaza in fata okilor un talk-show politic... tunete si fulgere si zei din adancuri!!! #$%$#^#$^

intamplarea d mai sus kam pune la indoiala citatul lu Coelho: "Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea visului tau" =))

oh, well, ce bine k am salvat p comp seria 5 din House MD :D inspirat am fost :P

ah, da, si o precizare ptr fanii serialului.
ceea c vedeti la Tv nu prea exista in spitalele reale. adik nu sta nimeni sa faca sedinta ptr diagnosticul bolnavului, ptr k marii sefi de clinica sunt prea increzuti incat sa se consulte cu studentii sau subalternii; si exista si riscul k pana te certi tu ptr diagnostic, pacientu sa dea ortu' popii.

pana una alta, ma intorc la Semiologia mea d toate zilele. Ufff, cat as vrea k la examen sa fie ceva gen House MD, iar profu, daca urla la mine k i-am gresit diagnosticul, sa o faca cu un motiv logic, nu clasicul "nu ai invatat destul".

cata inchistare si conservatorism in sistem, dom'le...

P.S. @fille-de-la-mer: uite k pot scrie si un post in limba romana =))

Hussein has landed!

2009-01-21T01:47:00.000-08:00

I wonder how many people know that president Obama's middle name is Hussein? :P

It is somewhat ironically to have u'r number 1 person of the country, the head of State, named after one of u'r country's most wanted (well, now he is considered dead by hanging, but conspirationists say other things) enemies, Saddam Hussein.

But who knows, maybe by this irony and the impression that deeds are more important than ones name will Barack Obama begin his 'reign' at the White House, a different regime greeted with great hope by many. I dunno if the hype if because he's the first African-American person to rule the USA or something else.

Anyway, what I've liked the most was his speech. Yes, it was still written in that old demagogic pattern and using that motivation that America is nr 1 and we rule and u must obey, blah-bla. But, still, this speech was somewhat different from others. It was the first one, I think, that introduced the true meaning of diplomacy, not to invade and kill others that oppose us, but to sit down and talk to them and try to solve our differences in a peacefully and diplomatic way.

Another thing that I've liked was when he admitted that USA was a conglomerate of nations and religions, that before trying to bug into other countries' problems, they should resolve their own internal struggles. His exact words were: "We are a nation of Christians and Muslims, Jews and Hindus and non-believers. We are shaped by every language and culture, drawn from every end of this Earth."

Also, he admitted that the problems of the Muslim countries are not caused by western powers but by some of their own leaders: "To the Muslim world, we seek a new way forward, based on mutual interest and mutual respect. To those who cling to power through corruption and deceit and the silencing of dissent, know that you are on the wrong side of history. To the people of poor nations, we pledge to work alongside you … and to those nations like ours that enjoy relative plenty, we say we can no longer afford indifference to suffering outside our borders; nor can we consume the world's resources without regard to effect."

In the end, president Obama reminded the whole world, once again, that America doesn't die, only slumbers to awaken enraged and more stronger than ever, as one of his predecessors once said:

"Let it be told to the future world … that in the depth of winter, when nothing but hope and virtue could survive … that the city and the country, alarmed at one common danger, came forth to meet it."

Efectele adverse ale stress-iunii :))

2009-01-19T07:45:00.000-08:00

Ah, yes, it's that great part of the year again... not! (at least for the part of being 'great')

Yep, exams are here! and the official examination period has started today, well at least for my School it did.

So, without further ado, let's get to the point here: this time of the year, students are stuying for their exams, busting their brains, turning night into day and viceversa, turning library rooms and reading rooms into chokeys/smoke holes ands so on and so forth.

I'm really curious which of these 2 side effects may ocur more often?

Hmm... is it a) the white 'angel' =))

or maybe b) Van Wilder style :))

Happy Hollidays!

2008-12-24T06:34:00.000-08:00

In prag de sarbatori, cu pacea, lumina si caldura insuflet, va doresc sa aveti parte de zile minunate, de un Mos Craciun darnic si bun, sa va bucurati si sa asteptati anul ce vine. Un an mai bogat in impliniri, mai inalt in aspiratii si plin de succese.

Craciun fericit si La multi ani!

S-a mai stins o voce de aur...

2008-12-05T10:27:00.000-08:00

Cântăreaţa Anca Parghel s-a stins din viaţă vineri dimineaţa, la Timişoara, fiind învinsă, în final de boala nemiloasă împotriva căreia lupta de câteva luni.

Anca Parghel avea 51 de ani şi suferea de cancer ovarian. Ea a fost internată, la începutul acestei luni, în clinica de terapie naturistă şi medicină alternativă Nova Vita din Belgrad, la sugestia sucursalei din Târgu-Mureş a clinicii.

Cu doar câteva zile în urmă, cântăreaţa se internase la o clinică de terapie naturistă şi medicină alternativă din Belgrad, după ce medicii de la spitalul bucureştean Elias au anunţat-o că boala avansa, în ciuda tuturor tratamentelor încercate.

Joi seara, Anca Parghel a fost adusă în ţară, la Spitalul Judeţean din Timişoara, fiind în stare critică. Fiii săi, Ciprian şi Tudor, s-au aflat tot timpul alături de ea, conştienţi fiind de starea mamei lor. Medicii nu au putut decât să o interneze la secţia de terapie intensivă şi să îi administreze calmante, iar cântăreaţa s-a stins după trei ore de la sosire.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Anca Parghel fusese externată din Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă "Elias". Doctorul Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al spitalului, declara, la acel moment, că, în pofida tuturor manevrelor terapeutice efectuate, boala îşi continuă evoluţia "cu prognostic sever".

Dreptul de a muri tanar

2008-11-12T10:03:00.000-08:00

Numele ei este Hannah, Hannah Jones. Are 13 ani. Pana aici, nimic iesit din comun. Doar ca adolescenta britanica sufera de o forma rara de leucemie. Si totusi cati bolnavi exista in lumea larga, tineri si adulti... Dar ceva o deosebeste pe Hannah de acestia. Tanara a luat decizia de a refuza un transplant de inima care i-ar fi prelungit viata, declarand ca a suferit prea mult.

Adolescenta, devenita o prizoniera a spitalelor de la varsta de cinci ani, a castigat, in justitie, lupta impotriva medicilor care incercau sa o determine sa accepte transplantul, relateaza telegraph.co.uk

Dupa ce a fost diagnosticata cu leucemie, Hannah a fost tratata cu un medicament foarte puternic, pentru a opri infectia, care insa i-a afectat inima. Astfel, un transplant de inima i-ar fi oferit adolscentei doar sansa de a trai mai mult, dar nu ar fi vindecat-o de boala.

"Am decis ca exista prea multe riscuri. Am stat prea mult timp in spitale. Am suferit prea mult. Nu am dorit acest transplant si nu a fost alegerea mea sa fac aceasta operatie", a declarat adolescenta, intr-un interviu pentru Sky News.

Desi stie ca decizia pe care a luat-o ar putea insemna ca mai are de trait doar cinci luni, Jones spune: "Am luat decizia corecta la momentul potrivit si nu am de gand sa ma razgandesc. Exista o sansa sa fiu mai bine si exista sansa sa nu fiu atat de bine pe cat as fi putut. Este o sansa pe care mi-o asum".

Alaturi de mama sa, Kirsty, asistenta medicala, adolescenta nu vrea acum decat o vacanta cu familia in Disney World, Florida. "Intotdeauna mi-am dorit sa merg intr-o vacanta si sa uit de toate problemele de acasa", a spus ea. Dupa ce Jones a decis sa refuze operatia, afirmand ca vrea sa traiasca demn, inconjurata de familie si de prieteni, spitalul Hereford a contestat decizia in justitiei, cerand scoaterea adolescentei, temporar, de sub custodia parintilor pentru a efectua transplantul. Jones s-a declarat "socata" de vestea ca ar putea fi dusa la spital cu forta, iar mama sa a afirmat ca a fost o experienta "teribil de inspaimantatoare". Pledoaria tinerei a convins insa judecatorii londonezi, care au decis ca adolescenta este suficient de matura pentru a-si lua propriile decizii. Ulterior, familia a primit o scurta scrisoare din partea spitalului, in care medicii aratau ca orice decizie pe care o iau urmareste cel mai bun interes al pacientului.

Tatal fetei, Andrew, a declarat: "Este revoltator ca cei cei de la spital au presupus ca noi nu ne gandim, prima oara, la interesul fiicei noastre".

quote:

2008-10-26T05:27:00.000-07:00

Why do we fall, sir?

So that we might learn to pick ourselves up.

Un discurs... despre viata

2008-10-20T12:54:00.000-07:00

Vulcanul "Moina" sau U Cluj - CFR Cluj (13 - 14)

2008-10-14T05:21:00.000-07:00

Meci absolut dement pe Ion Moina: Penalty-uri, bare, răsturnări spectaculoase de scor, eliminări.

Prima repriză a început şocant, în minutul 23 scorul arătând 2-0 pentru "U". Mai mult, eliminarea lui Alcantara părea decisivă în stabilirea câştigătoarei.

În primul act, jucătorii CFR-ului au contat foarte rar în atac, scorul de la pauză fiind conform cu realitatea din teren.

În a doua repriză s-a dezlănţuit iadul. Rând pe rând, cele două echipe şi-au dus suporterii de la agonie la extaz. CFR a egalat la doi, pentru ca Universitatea să intre din nou în avantaj. Echipa campioană a egalat din nou, spre disperarea suporterilor "şepcilor roşii", care încă celebrau golul echipei proprii. Ultimele trei goluri din prima repriză s-au marcat în numai patru minute.

Meciul a intrat în prelungiri, dar niciuna dintre formaţii nu a fost dispusă să-şi asume riscuri. S-a ajuns evident la loteria loviturilor de la "11" metri.

Seria penalty-urilor a fost interminabilă, până la urmă echipa studentilor cedând. Soporan, care marcase de trei ori din penalty (de două ori în timpul meciului, o dată la loviturile de "11" metri de la final), a fost cel care i-a trimis pe feroviari in optimi.

Scorul final:13-14!!! Ireal.

Declaratii dupa meci:

Antrenorul CFR Cluj, Maurizio Trombetta:

"Am câştigat un meci foarte greu, în care am recuperat de la 0-2 în 10 oameni. O adevărată probă de caracter pentru jucătorii mei, iar acum trebuie să ne gândim la meciul de vineri cu Dinamo. Ştiam că sunt o echipă bună. Ne mă aşteptam să ne conducă cu 2-0, dar sunt mulţumit de rezultatul final. A fost o tensiune mare pe final, nu emoţie. Suntem deţinătorii Cupei şi trebuia să trecem de faza asta."

Antrenorul Universităţii Cluj, Dorinel Munteanu:

"Mi-e greu să cred că am pierdut acest joc, dar am pierdut la 11 metri. Cred că echipa mea merita să câştige azi. Îmi felicit echipa pentru dăruire, diferenţa s-a făcut de valoarea adversarului. Pot să trag multe concluzii, pentru că echipa mi-a demonstrat că are capacitate. Pentru mine, echipa a fost câştigătoare azi. Am început jocul foarte bine, am avut 2-0, adversarul a revenit în repriza a doua pe nişte greşeli în zona centrală. Lipsa de experinţă a echipei a făcut să nu fim câştigători. Le mulţumesc suporterilor pentru atmosfera care au făcut-o. În fiecare meci ar trebui să-i împingă de la spate, dar, din nefericire, am fost eliminaţi din cupă."

Remember, Cătălin Hîldan!

2008-10-05T04:37:00.000-07:00

5 octombrie...

8 ani...

8 ani s-au scurs de la trecerea in nefiinţă a lui Cătălin Hîldan.

Data când pentru dinamoviştii din peluză, de la tribuna a II-a, de la 0 sau din faţa televizorului nimic nu va mai conta. Nici umilinţa din Europa, nici războiul cu Turcu, nici adversarul, nici propriii jucători. Doar memoria Unicului Căpitan. Numele ce este cântat la fiecare meci. De opt ani. Şi la victorii, şi la înfrângeri. Acasă sau în deplasare. Azi, pentru ei urmează cea mai tristă deplasare. La Brăneşti, la nea Marin. Omul care îi aşteaptă în fiecare an lângă crucea lui Cătălin în liniştea cimitirului de pe dealul comunei. Linişte ce va fi spartă de acelaşi „Te vom iubi mereu”. Pe stadion, imaginile cu Hîldan vor curge pe tabela de peste peluza care îi poartă numele, iar fotbaliştii lui Rednic vor intra pe teren îmbrăcaţi în tricouri cu numărul 11. Undeva în tribună se va afla şi Marius Niculae, cel care s-a întors acasă să dea goluri pentru echipa pe care Cătălin o iubeşte de sus, din ceruri.

A văzut lumina zilei în cartierul Vitan din Bucureşti, iar cînd a împlinit 10 ani s-a prezentat la o selecţie făcută de clubul din "Ştefan cel Mare". Prin talent şi dăruire a reuşit în scurt timp să devina titular, indiferent dacă antrenorul său se numea Bondrea, Ţălnar, Hizo sau Cornel Dinu.

Religia lui Cătălin Hîldan a fost fotbalul, iar altarul pe care şi-a jertfit viaţa a fost Dinamo. "Murea" pe teren pentru culorile alb-roşii, niciodată neîmpăcîndu-se cu înfrîngerea.

A venit trista toamnă a anului 2000 şi într-o zi de octombrie, pe stadionul din Olteniţa, Cătălin pleca spre altă lume, lăsînd în urma sa o familie, o prietenă şi mii de suporteri care nu-l vor uita niciodată. Prietenul său nedespărţit, cîinele RED, a rămas singurul aliat şi amintire vie pentru Roxana, iubita marelui fotbalist.

Pleca prea repede, prea brusc, prea trist, exact în momentul cînd se afla pe culmea valului, lăsînd în urma sa un gol imens pe care nu va putea nimeni să-l umple vreodată.

Tricoul cu numărul 11 nu va mai fi purtat de nimeni la Dinamo, el rămînînd pentru totdeauna "UNICUL CĂPITAN".

Keep dreaming, CFR!

2008-10-01T13:45:00.000-07:00

Iep, just like that. Keep on dreaming CFR Cluj.

Sa faci un egal cu Chelsea este o adevarata performanta.

Bravo, CFR!

Maine ma duc sa-mi cumpar fular cu CeFeRe :))

Forza, forza, CFR!

2008-09-16T16:50:00.000-07:00

Bravo, CFR! Bravo, CFR 1907 Cluj pe adevaratul nume :P

Desi nu sunt un suporter al CFR-ului.... pe maine k mi-e somn :P

Toni Dobos sau cand Steaua, Dinamo si U Cluj isi dau mana

2008-08-31T06:02:00.000-07:00

" Are un zâmbet numai al lui . Cumva neîncrezător, parcă ironic, în tot cazul special. E genul de om tonic, deşi nu ai spune. Se dezlănţuie rar şi numai în mediul lui, dar când o face se completează de minune cu bunul său prieten, Didi Prodan. Îi place mult de tot viaţa!Pentru toţi ceilalţi trece doar ca un tip liniştit, care îşi vede întotdeauna de treaba lui. Rareori nu afişează zâmbetul acela deosebit. Ultima oară ne-am întâlnit la Cluj înaintea CFR-ului cu U, meciul acela de pomină din 7 mai. Era în ziua jocului şi venise la hotelul unde îi era cazată echipa. Era răvăşit, tensionat, obosit. „Abia aştept să treacă totul. Nu am dormit deloc azi-noapte”, a spus. Şi nu a zâmbit deloc. A rămas să ne întâlnim cu altă ocazie…Aşa a promis.

A urmat nebunia cu DNA-ul, cu suspendarea de pe stadioane şi în ultimul timp totul se liniştise. Până ieri când ne-a lovit pe toţi vestea gravului accident suferit. A adormit la volan când aproape ajunsese după un drum de la Târgu-Mureş! La ora asta, e în comă pe un pat de spital şi dă cea mai grea luptă a vieţii. El fundaşul dur cu faţă osoasă şi blândă, el, preşedintele liniştit dar abil, el creatorul Timişoarei moderne, el omul bun. Suntem prea mulţi noi cei care vrem să te vedem zâmbind iar, Toni, ca să ne laşi aşa, într-un sfârşit de vară ce părea atât de banal…"

Sursa:http://blog.prosport.ro/dan_filoti/2008/08/31/zambetul-lui-toni/

Fostul preşedinte al lui U Cluj, Toni Doboş a suferit azi-noapte un grav accident de maşină şi este internat în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Neurologie Cluj. După relatările martorilor, se pare că fostul jucător al Stelei a adormit la volan şi a intrat cu automobilul marca Mercedes, pe care îl conducea într-un camion. Starea lui Toni Doboş este una deosebit de gravă!

Iniţial, fostul internaţional a fost internat la secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean Cluj, după care, în jurul orei 8 dimineaţă, i s-a făcut rău şi i s-a descoperit un hematom pe creier. Doboş se află de atunci în continuu în operaţie, iar medicii încearcă să-l stabilizeze pentru a fi transportat la un spital din Viena, unde şansele de supravieţuire ar fi mai mari. În acest moment, medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire ale lui Toni Doboş.

Update: Toni a ieşit din coma profundă. Starea lui a permis efectuarea unei noi tomografii la o clinică specializată. Situaţia lui e stabilă, dar nu a ieşit de sub ameninţarea unor complicaţii.

Atunci cand jucatorul devine antrenor

2008-08-28T04:49:00.000-07:00

"Lacatus si-a vazut visul cu ochii: a dus Steaua în Liga Campionilor. Pentru al treilea an consecutiv, în Ghencea vor veni greii EuropeiCe cald e la Bucuresti la 9 fara un sfert! Dar cine are, zau, timp sa observe chestia asta, cînd echipele îsi fac aparitia pe teren? În spatele lor, în treningul de prezentare, un tip în paseste cu pieptul înainte, apasat, ca pe vremuri. Parca ar vrea sa ia el pe umerii lui toata presiunea, desi lui cine i-o lua atunci? Au trecut anii, sa tot fie vreo 20, s-au înmultit si kilogramele, poate tot vreo 20. Se uita în dreapta. Galeria e acolo. Îl cheama la salut, iar el le raspunde. În stilul împrumutat, ce coincidenta, de la Galatasaray. Se uita în stînga. Si de acolo îl cheama. Le raspunde si lor. Apoi, ca la un semn, în timp ce se îndrepta spre banca, stadionul erupe: “Lacatus, Lacatus, Lacatus, Lacatus!”.

Tactica perfecta

N-a dormit cine stie ce peste noapte. Nici n-a fost usor. Era pîna la urma meciul lui. Cel în care trebuia sa faca trecerea de la “fostul mare jucator” la “antrenorul”. Plus ca s-a gîndit mult. O fi bine sa încep asa ofensiv? Nu-i mai buna siguranta, totusi? Dar cum sa-l lasi pe margine pe Bogdan Stancu, care tocmai te salvase la Bistrita? E 5 dimineata, trebuie sa luam o decizie! Da, gata, asa facem: Lovin lînga Ovidiu Petre, mai ales ca ultimul abia iesise dintr-o accidentare. Stancu va fi arma secreta, la nevoie.

Si acum la lupta. Din pacate, de aici încolo nu mai depinzi de tine, ci de inspiratia a 11 baieti pe care i-ai vrea 11 de Marius Lacatus. Dar s-o putea? Turcii atentioneaza: bara Kewell, minutul 4. Ufff. Apoi minutele se scurg. Cît de greu! Radoi pare “un barbat multiplicat” la unele faze. Lovin si Ovidiu Petre se descurca. Banel îsi face jocul. Dayro alearga. Arthuro e cam greoi, dar tocmai el are unica sansa de gol a Stelei, mingea alunecînd lent spre tusa.

Reinventatul Banel

Pauza. “Respiram, ne concentram. Mai avem o repriza, 45 de minute, 2.700 de secunde”. Hai sa numaram împreuna! Tic-tac, tic-tac. Cît naiba dureaza o secunda? Tic-tac, tic-tac. Minutul 54, Arthuro are calificarea pe frunte, dar aceeasi transversala ce ne-a fost aliata ne e acum potrivnica. Tic-tac, tic-tac. Mai trec cîteva secunde, interminabile, si golul vine. Banel, tocmai Banel, cel pe care atîtia l-au hulit, dar în care Lacatus a avut atîta încredere, ei bine Banel ramîne singur cu portarul turc, dupa un ofsaid de vreo jumatate de metru, si-l executa cu stil si clasa.

Final apoteotic

Atmosfera e colosala. Vorbea cineva de infernul de la Istanbul? Vax, serios. Tic-tac, tic-tac. Meciul e al nostru. Galata e sub Bate Borisov, chiar daca Skibbe forteaza, cam patetic, cu Umit Karan, deci cu 3 atacanti. Lacatus iese la margine si-i explica ceva lui Radoi, care preda mai departe indicatiile în teren.

Tic-tac, tic-tac. Terenul se înclina spre poarta lui Zapata, dar rezistam. Apoi vine fluierul de final, lung, izbavitor, ca o borna a unui destin de învingator. Si imnul Ligii Campionilor, cu dedicatie speciala pentru Lacatus.

Un candidat le presedintia Americii, care tocmai pierduse, si-a calmat simpatizantii spunîndu-le: “Fiti linistiti, mîine dimineata, tot americani veti fi cînd va veti scula!”

Marius a dormit în sfîrsit bine. S-a trezit si el de dimineata acelasi. Oare? Nu cumva un pic mai antrenor? Parca asa se pare."

Sursa: http://blogsport.ro/niculescu/2008/08/28/ceasul-invingatorului/

Diablo 3

2008-06-30T08:13:00.001-07:00

Diablo III (D3 for short) is an action role-playing game currently in development and the third installment of Blizzard's Diablo franchise. It was unveiled on June 28, 2008 at the 2008 Blizzard Entertainment Worldwide Invitational in Paris.

The king of all hack'an'slash games is finally in production. Yey!

Wtf is an Emo-kid?

2008-05-20T18:29:00.000-07:00

Nu stii ce este acest curent Emo? Pai atunci inseamna ca nu traiesti in 2008. Si ei traiesc in acelasi oras cu tine, ii vezi la frizer, la raionul de cosmetice, in magazin la Kenvelo. Nu iti dai inca seama despre cine vorbesc? Atunci te ajut eu cu cateva elemente emo care te vor ajuta sa ii descoperi usor
- nu stii daca este baiat sau fata - freza lor iti aduce aminte de Traian Basescu atunci cand suvita ii zbura necontrolat peste ochi - pantalonii sunt cu 3 numere mai mici, lasand la iveala o grasime pubera sau niste piele iritata de la chilotii 100% PNA - degetele sunt ca cele ale unui miner cu tarnacopul stricat: unghiile negre tot timpul - machiajul negru este nelipsit, toti cei 3 ochi fiind evidentiati agresiv cu contur negru - incaltamintea pare ca fiind scoasa din ghena - expresia fetei iti starneste sentimente de compasiune si regret ca nu ai cum sa ajungi un copil blocat intr-un trend pe care nu-l intelege Nici acum nu iti poti imagina in cap un emochid?

Iti reproducem mai jos o zi din viata lui si niste poze edificatoare:

O zi din viata unui emo

5:00- M-a trezit surioara mai mica, iarasi a venit beata. Stie doar sa bea si sa mearga la concerte, ea nu ma iubeste… Eu cand eram de varsta ei aveam colectie de timbre. Iarasi nu pot sa adorm, va trebui sa-mi rod lacul de pe unghii.
6:00- Imi rod lacul de pe unghii.
7:00- Aproape ca m-a vazut maicamea ca imi rod lacul de pe unghii. Mi- a zis sa imi ridic din pat fundul de poponar necajit si sa ma duc la scoala. She makes me cry. 7:05- Am inceput sa ma pregatesc de scoala, mi-am imbracat pantalonii, stramti. Mai multe insigne, mai multe, mai multe. Fuck! Mi-am pierdut o insigna! I hate this stupide world. Sa nu imi uit caciula si sa-mi fac ochii cat mai negri.
7:20- M-a vazut sormea. A inceput sa rada. Punkista dracului!
7:21- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:28- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:35- Mi-am pus caciula in cap, ies din casa si observ ca imi lipseste o insigna. Am gasit-o,am agatat-o la loc.
7:50- Mi-am pus un ciorap pe cap, nu caciula(ma gandeam de ce ma strange atat de rau caciula asta).!@#$ happens. M-am intors acasa, mi-am luat caciula, m-am dus la scoala.
8:20- Am intarziat la ora, nu m-au lasat sa intru in clasa, stau pe hol. Plang.
8:41- S-a terminat ora, am intrat in clasa, mi-am aruncat geanta, am iesit pe sala si stateam trist.
8:43- I hate my life. Stam cu emokids in cinci, plangem.
9:00- Stau la ora si plang.
9:10- M-au dat afara de la ora, stau pe sala, plang.
9:15- M-am dus la baie.
9:16- Am ajuns la baie sa ma pish. Am inceput sa plang, am uitat sa ma pis.
9:17- Iesind de la baie mi-a cazut o insigna. In buda. L-am luat, l-am agatat la loc.
9:18- Ma uit in oglinda, sunt dragut. Ar trebui sa-mi fac o poza.
9:31- (pauza) Au venit emokids si au zis ca sunt tru. Trecea sormea pe langa mine si a inceput sa rada. I-am zis ca e rea. Ea mi-a dat un bocanc in fata. She makes me cry.
9:35- Emokids i-au zis ca nu are dreptate. A inceput sa ii bata pe toti cu bocancii.
9:37- Am vrut sa fug, m-a batut din nou.
9:44- Stau la ora , ma dor venele.
10:10- Am scris scrisoarea de ramas bun pe banca. 10:12- M-a vazut profa, m-a dat afara de la ora. Stau si plang.
10:21- Stau la cantina. Am inceput sa plang, am uitat sa mananc. A trecut sormea pe langa mine si mi-a dat un capac. Iesind de la cantina mi-a cazut o insigna in vasul cu resturi. L-am luat, l-am agatat la loc.
10:29- M-au vazut emokids si au zis ca sunt tru.
10.40- Stau la ora, imi scriu scrisoarea de ramas bun. Inca fara sange. Da-l in plm de sange, principal e sa fie cat mai trista.
10:50- Am terminat de scris, am incercat sa citesc si profa m-a dat afara. Iesind din clasa mi-a cazut o insigna, a cazut dupa calorifer, am ridicat-o si am agatat-o la loc.
11:11- (pauza) Emo kids au vazut insigna, au zis ca sunt tru. Le-am dat si lor sa citeasca scrisoarea. Au zis ca sunt si mai tru. Trece fratimiu, a citit si el scrisoarea si mi-a zis ca sunt un idiot, si ca ce fac nu e tru. Eu l-am intrebat ce e tru? El mi-a dat mp3-ul sa ascult la ore. Ramones si Sex Pistols.
12:30- Ascultam muzica la ore si m-am speriat, am inceput sa plang! Am fugit din clasa. (eu stiam ca fratimiu asculta cacaturi, dar nu credeam ca atat de oribile). In timp ce fugeam mi-a cazut o insigna. Am ridicat-o, am pus-o la loc. M-a ajuns profu’ din urma, m-a luat de guler, m-a adus in clasa si mi-a spus ca sunt poponar. Dupa m-a dat afara din sala.
12:45- Stau si plang.
12:50- (pauza) le-am dat baietilor sa asculte si ei la mp3. Costica a lesinat, vasile a inceput sa planga, Vova ne-a marturisit ca a ramas fara oja roz, si a intrat intr-o depresie, Lionia in tipete a fugit, i-a cazut o insigna. Fratimiu a vazut aceasta scena, mi-a luat mp3-ul , mi-a spart fata si a zis ca suntem…
13:00- Am inceput sa ma dau la Svetlana, mi-a zis ca sunt un poponar infect. Upi! Ma place! Stau si plang de bucurie.
13:20- M-a dat afara profu’ din clasa. 13:40- S-au terminat orele. I-am asteptat pe emokids. Pe rand scapand insigne si ridicadu-le ne-am dus spre casa. Ne-am inteles sa ne intalnim pe la 4.
14:00- Am ajuns acasa, nu era nimeni, asa ca am pus Tokio Hotel, stau, imi rod lacul de pe unghii.
14:20- A venit sormea si mi-a oprit casetofonul, s-a culcat.
14:40- Am pornit casetofonul si am trezit-o pe sormea… Mi-a spart fata, am incercat sa ripostez…
14:50- AAAA!!! She makes me cry.
15:00- Stau legat de calorifer cu un ciorap in gura, cu castile in urechi. Canta ceva oribil! I want to die.
15:10- Pe la sormea au trecut niste tovarasi, am pus gecile pe mine si am inceput sa ma bata cu piciorele.
15:20- A venit mama, a dat cu piciorul in gramada de haine si dupa gemetele scoase de mine si-a dat seama ca e cineva acolo
15:30- Mama m-a dezlegat si m-a trimis dupa paine. 16:00- Stau la alimentara la coada, langa mine stau niste baieti cheliosi si se uita ciudat la mine. (cred ca ma invidiaza ca am atatea insigne tari)
16:10- M-au batut, mi-au luat banii, am incercat sa ma ridic , mi-a cazut o insigna, am agatat-o la loc.
16:20- Am ajuns acasa, mama m-a batut si s-a dus dupa paine. @!#$ happens. 16:30- Am intarziat la intalnirea cu emokids.
16:35- Emokids au zis ca nu mai sunt tru. 16:37- Mi-a cazut o insigna.
16:40- Ne-am impacat cu emokids. Stam si plangem.
16:55- A trecut un punkist pe langa noi. I-am zis ca e un dobitoc si sa se duca in p***** noastre. Si tot grupul nostrum (25 de personae) l-am batut! Ce adevarati suntem!!!
17:10- Au venit 10 punkisti si ne-au batut rau de tot. ce prosti, oricum noi suntem mai tru!!!
17:30- Adunam marunt pentru bere. (upi! Ce tru suntem)
17:32- Vanzatoarea nu vroia sa ne dea bere.
17:35- Am reusit sa o convingem pe vanzatoare sa ne dea bere, am luat 2 litri. (upi! Suntem mai tru de cat toti!)
17:50- Vroiam sa deschidem, a venit sora mea si inca 4 punkisti, ne-au luat berea. 18:00- Treceau trei tipe pe strada, am inceput sa ma dau la ele, au venit in spre mine si mi-au zis ca sunt un virgin neputincios , si sa le las in pace de poponar infect ce sunt… ce sexy sunt, ele sigur ma vor si ma invidiaza, pentru ca am machiajul mai tru!!!
18:15- Vova ne-a zis ca e virgin si a intrat in depresie.
18:20- Am vazut o nunta, alexandru a zis ca mireasa e imbracata in alb pentru ca e… (am hotarat sa ne imbracam de maine numai in alb).
18:30- Am ajuns acasa, am mancat, si m-am dus sa ma uit la desene.
17:00- S-au terminat desenele si m-am asezat sa imi scriu ultimul ravas.
17:20- Ascult tokio hotel, e o formatie emo…
19:00- A venit surioara mea mai mica, m-a batut si a plecat…
21:00- Mama mi-a zis sa ma culc. “mama am deja 17 ani, pot sa ma rad pe picioare?” 21:05- M-a batut mama la fund. Stau in pat si incerc sa adorm. @!#$!!
21:10- Nu pot sa adorm, unde-mi sunt unghiile alea vopsite?
21:15- Mi-am ros lacul de pe unghii. Am adormit.

(sursa, www.radio21.ro)

Happy Easter, heureux de Pâques, Frohe Ostern & feliz Pascua

2008-04-26T17:41:00.000-07:00

clasicele urari pascale crek k le stie toata lumea. cu riscul de a ma repeta va zic si eu urmatoarele:

"De Sarbatoarea Sfintelor Pasti sa coboare linistea si pacea, minunea Invierii sa dainuie in inimile tuturor, sa va lumineze viata si sa va aduca renasterea credintei, a sperantei a bucuriei, cu bunatate si caldura in suflete. Hristos a Inviat!"

pana una alta, delectati-va cu un playback de zile mari

(da, da, reclama gratuita ptr studentii din kamine transporturi) sau cum au declarat kiar ei "acest clip demonstreaza, daca mai era necesar, talentul nemasurabil in sticle de bere a membrilor trupei"

P.S. Luci, dai o bere :P

A Twisted Christmas

2007-12-16T13:28:00.000-08:00

Twisted Sister - Oh Come All Ye Faithful

Man, after all these years Twisted Sister still rocks!

The Drugs Song

2007-12-15T14:06:00.000-08:00

ptr viitorii medici...
...k sa stim ce ne asteapta

P.S. mersi Soso

Spartans, are you ready?

2007-12-13T14:09:00.000-08:00

they were 300...
...they fought for glory...
...they fought for honor...
Meet the Spartans!

...die, Britney, die!

Time...

2007-12-08T14:11:00.000-08:00

It's been a long time since you were here
And I cannot erase what seems so clear
And I cannot hide from you no more
I've closed another door
And I'm not gonna hide from you this time
I wanna look you in the eye

Is the sun gonna shine throughout the
Windows of these haunted rooms?
Will I have to die to find out
If I can ever be with you?

It's been a long time since you've been gone
And I can't figure out just what went wrong
And I'm not gonna lie to myself no more
I've opened another door
And I'm not gonna hide from you this time
I wanna look you in the eye

Is the sun gonna shine throughout the
Windows of these haunted rooms?
Will I have to die to find out
If I can ever be with you?

Just when my heart was breaking
The suffocating was rearranged in you
The past has gone by and I can't rewind

Is the sun gonna shine throughout the
Windows of these haunted rooms?
Will I have to die to find out
If I can ever be with you?

With the ghosts in my mind, I'm haunted
I only wanted me and you
As long as I'm alive, I'm wanted
The only one to see me through

Harry Potter in the Hood

2007-11-24T14:23:00.000-08:00

K tot cik se apropie lansarea editiei in romana a ultimului volum HP, iata un final mai modern al seriei

Say hello to Wenckebach...

2007-11-24T14:13:00.000-08:00

Medical students can have fun too, yea' know :pP.S. Dl Orasan, uitati aici un exemplu mai bun de Wenckebach

Bad Kitty

2007-11-10T23:42:00.000-08:00

What a cat does to get some food...

Anti-strutzi

2007-11-06T23:46:00.000-08:00

Clipul promotional al Organizatiei Anti-Strutz. Sign up, today!

Rihanna re-loaded

2007-11-05T23:47:00.000-08:00

Rihanna's Umbrella played Emo-style... Jesus! What's next? Rammstein Emo?

Do we really need Halloween?

2007-10-31T23:48:00.000-07:00

it's all becoming one big kitsch

Ramas bun, Gîscane!

2007-10-27T14:22:00.000-07:00

Dobrin nu se va repeta. Un alt Dobrin nu va mai fi. Asta, pentru că Nicolaie Dobrin şi labele lui mari de Gîscan extraterestru au depăşit fotbalul şi l-au împins în poezie. Practic, Dobrin n-a jucat fotbal. Graţie unui dar dumnezeiesc, el a visat fotbalul şi l-a inventat, l-a îmbogăţit şi l-a dus pînă în pragul miracolului.

Cine l-a văzut jucînd fotbal pe Nicolae Dobrin a fost, cu sigururaţă, sedus de puterea dezlănţuită a binelui şi a frumuseţii. Dobrin n-a jucat, propriu-zis, fotbal, jocul acela încordat, atletic şi iute care ne scoate din minţi. Dobrin a surclasat acest joc şi s-a aşezat într-o zonă intangibilă: dincolo de chin, scor, faulturi şi efort.

A fost atît de deasupra încît nu e şi nu va fi niciodată clar dacă Dobrin a jucat, cu adevărat, fotbal. Căci tot ce a făcut Dobrin în prezenţa unei mingi şi a unui maidan era act de magie pură, fotbal după fotbal, adevărul supranatural de la capătul jocului. Nimeni, în afara lui Nicolae Dobrin, n-a reuşit să demonstreze că fotbalul e complet indiferent celui ce reuşeşte să-l schimbe cu glezna, aşa cum pictura şi muzica sînt materialul inert de la picioarele geniului.

Nicolae Dobrin e greu de înţeles. Deşi a cîştigat meciuri dintr-o zvîcnitură scurtă şi ironică a pasei, a trecut prin fotbal cu planuri mult diferite de minut şi scor. A fost gratuit, cu o măreţie taciturnă. A decis, fără să întrebe, că fotbalul e o artă şi nu un conflict. Astăzi, avem impresia că nu e aşa. Greşim. Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor şi cel mai necunoscut fotbalist planetar al lumii, nu s-a temut de erorile noastre viitoare.

Acum, că s-a transferat în Ceruri ca să întărească echipa îngerilor sau ca s-o antreneze, ar fi cel mai potrivit prilej ca din toate mingile de fotbal să curgă o lacrimă. S-a retras în zori Prinţul din Trivale şi ne-am trezit mai săraci. Am pierdut un idol şi, poate chiar mai important, am pierdut un om.

A sad song...

2007-10-26T23:49:00.000-07:00

Halloween prelude...

2007-10-24T23:53:00.000-07:00

Say hello to Evelyn, the Cutest evil Dead girl...

P.S. I would like to thank Miss Bates for the ideea :D

Today I've done a good deed

2007-10-15T02:59:00.000-07:00

Yes, today I felt happy, I don't know why exactly. I went to subscribe to that gas help aid, and afterwards I thought about my mother told me yestreday: about socializing with my neighbours. so, I thought, hey, I should inform them about this gas aid. So I posted an announcement down on the Info board. Well, that made me feel good. Hope it helps them too :P

The Art of Kissing... or not

2007-10-09T23:55:00.000-07:00

Hmm, inspiring or not? :P

Ieste doctorii nebuni ?!

2007-10-08T23:57:00.000-07:00

What medical career best suits you? :P

The truth burns deep inside...

2007-10-07T23:59:00.000-07:00

Lips are turning blue
A kiss that can't renew
I only dream of you
My beautiful

Tip toe to your room
A starlight in the gloom
I only dream of you
And you never knew

Sing for absolution
I will be singing
And falling from your grace
ooh

There's nowhere left to hide
In no one to confide
The truth burns deep inside
And will never die

Lips are turning blue
A kiss that can't renew
I only dream of you
My beautiful

Sing for absolution
I will be singing
Falling from your grace

Sing for absolution
I will be singing
Falling from your grace

yeah

Our wrongs remain unrectified
And our souls won't be exhumed

Malkavian

2007-10-03T00:03:00.000-07:00

What Clan are you?

Entry for 09 September 2006

2007-09-09T00:23:00.000-07:00

Today I found out that a friend of mine broke up with his girlfriend. Sad. But these things happen. He suffers a lot, they were really close. He thinks that she "dumped" him, I don't agree. He tried to persuade me to think that she left him because she was afraid to get to attached to him. Maybe, I don't know. I think that she ended their relationship because she cared too much for him. I don't know if anyone understands. she left him because she wanted him to enjoy, let's say freedom, to live his life farther, and prevent him from seeing her an obstacle in his life.

One more thing, I don't think that long distance relationships are destined to survive.

on the edge of the Abyss...

2007-09-07T02:57:00.000-07:00

"The Lord is my shepherd, I shall not be in want. He makes me lie down in green pastures, he leads me beside quiet waters, he restores my soul. He guides me in paths of righteousness for his name's sake. Even though I walk through the valley of the shadow of death, I will fear no evil, for you are with me; your rod and your staff, they comfort me. You prepare a table before me in the presence of my enemies. You anoint my head with oil; my cup overflows. Surely goodness and love will follow me all the days of my life, and I will dwell in the house of the Lord forever." Psalm 23

The Answer Song

2007-09-06T14:26:00.000-07:00

Forget all about those comlicated ways of cheating at tests. Why not try an Answer song? :))

Like this one:

Crippled elves do dance around a devil covered by blue dress, dairy causes diarrhea, chunky, creamy, butter cheese, Bad Billy does dope, bitches and brews but can't even build a cigarette boat, Allah bangs brews every day above a bridge behind a cave

Genial!

'Crocodile Hunter's' tragic death

2007-09-06T00:30:00.000-07:00

Steve Irwin, 44, was killed Monday when a stingray's tail stabbed him and pierced his heart. He was swimming with the stingray during filming a new TV program.

Millions of people were fascinated by Irwin's TV shows, in which he wrestled crocodiles, was chased by komodo dragons and went face-to-face with other wild animals. Thanks to Discovery Channel, people were able to learn more about animals from all walks of life.

He was a committed conservationist, running a wildlife park for crocodiles and other Australian fauna and using some of his TV wealth to buy land for use as natural habitat.

There is no denying he died doing what he loved to do most, pushing wild creatures to the brink of disaster. Unfortunately, two children are left to grow to maturity fatherless, and a generation of youngsters are left with a warped concept of animal-human relationships.

3 points !!!

2007-09-06T00:29:00.000-07:00

3 points ! That's what our National Football Team need to achieve in tonight's match against Albania. Our players should play as the German team did last night when defeated the Romanian Under21 team. Showing no mercy! And fighting until the end. The also should rememeber that 21 million Romanians are puting their hopes in them. And they should better respect that and start to play with the heart and not for the money.

Romania - Bulgaria 2-2

2007-09-02T00:31:00.000-07:00

Astazi sunt trist.
Astazi trebuia sa inceapa (a inceput, dar prost) campania de calificare a Romaniei ptr Euro 2008.
Astazi mi-a fost rusine ca sunt roman.
Astazi am ajuns la o concluzie trista: din cele mai vechi timpuri, poporul roman s-a complacut in lene si comoditate. Aaa, si sa nu uit, a facut mereu lucrurile in pripa si in ultimul minut.Se pare ca a facut-o si acum ...

De ce este domnul Piti atat de incapatanat ? De ce se joaca cu sperantele si visele a 22 de milioane de romanai.

Intrebari fara raspuns si reactie ... sau nu ?

Numai cartita sa nu fii...

2007-06-21T00:06:00.000-07:00

A funny singing bird

2007-06-20T00:07:00.000-07:00

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

2007-06-17T00:10:00.000-07:00

N-as putea sa spun ca este cea mai frumoasa din cate exista… sau din cate s-au scris vreodata… este doar cea mai frumoasa dintre cele pe care le-am citit eu.

Intimplator sau nu, ea se gaseste in Cartea despre sex a lui Osho, care este la randul sau una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit. Sper sa gasesc in curand timp pentru a povesti cate ceva despre ea.

Multumin editurii Mix pentru permisiunea de a reproduce urmatorul fragment din carte:

“Am citit o poveste frumoasă scrisă de Shel Silverstein şi intitulată Arborele care dăruieşte. Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

Free Hugs :)

2007-06-10T00:12:00.000-07:00

"Free hugs" este o inedită campanie internaţională, iniţiată în Australia având ca scop apropierea dintre oameni prin îmbrăţişări libere, oferite trecătorilor. Opinia psihologilor ar fi că îmbrăţişările reprezintă un remediu împotriva depresiei, timidităţii, stresului. Liviu Rebreanu spunea că "Îmbrăţişarea e un preludiu care trezeşte simţurile. În public, îmbrăţişarea îşi pierde vraja şi devine un act convenţional ca şi strângerea mâinii."

Sigur că îmbrăţişările sunt de multe feluri. Cele mai benefice sau percutante îmbrăţişări sunt acelea sincere, spontane, dezinteresate şi lipsite de vreo tentă erotică. Categoric, îmbrăţişarea este un lucru sănătos! Ajuta sistemul imunitar, vindecă depresia, reduce stressul şi poate vindeca chiar insomnia. Poate fi un cadou ideal pentru cei care sunt cuprinşi de tristeţe şi nu numai, poate fi chiar un amuzament benefic. E nevoie doar de un gest de deschidere şi cuprindere între braţe sau între bătăi ale inimilor.

si originalul:

ZECE MOTIVE PENTRU CARE INZAGHI AR TREBUI CLONAT

2007-05-24T00:16:00.000-07:00

Ce diferente sunt intre Inzaghi si ceilalti atacanti? Foarte multe. Henry are viteza, tehnica si executiile exceptionale, Ronaldo are dribling si finalizari de maestru, Robinho are "bicicleta" si spectacolul, Van Hooijdonk are loviturile libere, Adriano are suturile de la mare distanta iar exemplele ar putea continua.

In schimb Inzaghi nu are nimic din toate acestea.

Inzaghi nu stie sa dribleze.
Inzaghi nu face spectacol.
Inzaghi nu are tehnica.
Inzaghi nu are executii demne de CNN.
Inzaghi nu face faza defensiva.
Inzaghi nu alearga la fel de mult ca Gerrard.
Inzaghi nu are popularitatea lui Beckham.
Inzaghi pacaleste arbitrii prin simularile sale si nu e fair-play.
Inzaghi nu are talent.

Inzaghi stie insa un singur lucru: sa inscrie doua goluri in finala si sa faca milioane de italieni fericiti.

Pippo Inzaghi are ceva ce niciun alt atacant din lume nu are. Norocul, oportunismul sau fac din el unul din cei mai iubiti jucatori. El are golul in sange.

E singurul lucru la care se pricepe Inzaghi. Fie ca inscrie cu umarul, cu ceafa, cu genunchiul sau chiar cu mana, Pippo este si va ramane un atacant unic in lume, iubit de fanii echipelor la care a jucat, si urat de adversarii sai, asa cum si noi l-am urat pentru felul in care marca impotriva Romaniei, dar tot asa cum tot noi il iubim pentru finala pe care ne-a daruit-o aseara.
Inzaghi este si va ramane unic.

And so Jack awoke...

2007-01-27T06:07:00.000-08:00

And so Jack awoke on a chilly day of Winter...

"From Hell, with love for Mr. Lusk, from dear old Jack, the Ripper ..."